Conspiraţie şi trădare

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Nicolae Haralambie era la 1866, colonel, comandant al regimentului de artilerie din garnizoana Bucureşti. Cuza avea mare simpatie pentru el, de aceea avea şi mare încredere în caracterul şi capacitatea sa. S-a spus cum că o săptămână înainte de noaptea istorică a lui 11 februarie, Cuza văzând pe Haralambie cam abătut l-a întrebat de motiv. Haralambie a răspuns că e cu totul lipsit de parale, dovadă că nici hainele de la croitor nu le poate scoate. Atunci Cuza, bătându-l pe umăr şi râzând, i-a dat banii trebuincioşi.

Când conjuraţii i-au propus să intre în complot, Haralambie a respins cu energie propunerea. Conştiinţa nu-i ierta să conspire împotriva Domnitorului căruia îi jurase credinţă, în  acelaşi timp binefăcătorul său. Dar omul are slăbiciuni.

Colonelul Haralambie avea o puternică pasiune pentru o doamnă din aristocraţia bucureşteană însă din familie liberală. Aceasta fu însărcinată să-l convingă pe colonel. Ceea ce n-au putut face oamenii politici a făcut femeia. Colonelul Haralambie intră în conspiraţie.

În ajunul lui 11 februarie, o scrisoare anonimă sau un oarecare personaj – unii au pretins că era N. T. Orăşanu, redactorul ziarului Ghimpele -  au anunţat pe Cuza cum că [sic!] colonelul Haralambie a intrat în conspiraţie şi-l va trăda. Cuza a primit cu dispreţ denunţarea şi a răspuns:

- Colonelul Haralambie, trădător?… asta nu se poate!

În noaptea următoare, tunurile colonelului Haralambie, având roţile înfăşurate în paie, treceau tăcute pe podul Mogoşoaiei (calea Victoriei) şi înconjurau Palatul princiar.” Trădătorul îşi făcuse datoria.

Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altă dată, 1901-1910, vol. III, Editura Ziarului Universul, Bucureşti, 1936, pag. 196-197

Sursa: Istorii regasite