Insule misterioase I

 Insula Barsa-Kelmes - o poarta intre doua lumi 

În Asia Centrala, intre Kazahstan si Uzbekistan, se intinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, ce odata adapostea peste 1500 de insulite. Cea mai mare dintre ele, insula Barsa-Kelmes, este si cea mai enigmatica, o insula care de multa vreme nu mai este locuita de ni­meni. În limba kazaha, numele ei se traduce prin "insu­la disparutilor”, caci de secole, de cand a fost desco­pe­ri­ta, cei care s-au avantat in inima ei au disparut fara ur­ma. Deasupra intinderii de pamant apare uneori o cea­ta deasa, stranie. Sate intregi au fost inghitite de aceasta pacla care, ca o umbra a mortii, pare sa-si pan­deasca victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinsi ca aici se gaseste o poarta intre lumi, o poarta a timpului. Se spune ca prin aceasta poarta apar adesea, in planul real, fiinte enigmatice ce astazi nu mai exista, pa­sari cu aripi mari, cu dinti si cioc ascutit, monstri ai ape­lor, creaturi ciudate, ce seamana cu dinozaurii erei me­zozoice. Aici, ceasurile nu mai functioneaza si tim­pul se scurge mult mai repede, o ora transformandu-se intr-o zi. 
 În secolul al XIII-lea, in timpul marilor cuceriri ale Im­periului Mongol al lui Ginghis Han, insula a servit drept refugiu pentru oamenii ce reuseau sa fuga din ca­lea hoardelor cotropitoare. Se retrageau aici, parasin­du-si casele si salvandu-si doar viata. Asteptau ca pe­ri­colul sa treaca si reveneau la pamantul natal. Doar ca atunci cand se intorceau, constatau cu uluire ca lipsisera ani si nu luni, asa cum crezusera. Vecinii sau rudele aproa­pe ca nu ii recunosteau. Insula le inghitise cu la­comie zeci de ani. Şi asa, oamenii au inceput sa creada ca acolo salasluieste duhul necuratului. Desi apele dim­prejurul insulei erau foarte bogate in peste, niciun pes­car nu se mai incumeta sa se apropie de acea zona bles­temata.

Secolele au trecut si oamenii au devenit mai putin superstitiosi. Povestile au fost date uitarii si pe insula au aparut noi vizitatori. În anii '50 ai secolului trecut, o parte din locuitorii unor asezari de pe malurile Marii Aral s-au mutat pe timpul iernii pe insula Barsa-Kel­mes. Se pare ca acolo vanturile erau mai domoale si tem­­peraturile mai putin scazute. Dar odata cu venirea pri­maverii, oamenii nu s-au mai intors la casele lor. Alar­mati, apropiatii lor, ce ramasesera pe con­tinent, au plecat sa ii caute. Ajun­gand pe insula, au desco­perit iurtele goa­le si animalele parasite, unele moarte de foame si sete. Nicaieri insa nici tipenie de om. Desi era o zi se­nina, cu un soare ar­zator, deodata, pes­te insula s-a lasat o per­dea de ceata groasa, compacta, de forma len­ticulara. Numai tarmul marii ramasese insorit. Oamenii s-au impartit in doua echipe, unii au ramas sa astepte aproape de malul marii, in portiunea lu­minoasa, altii au plecat in cautarea dis­parutilor, intrand in stratul gros de pacla. Au tre­cut ore, apoi zile, si echipa de cau­tatori nu s-a mai intors. În cele din urma, cei ra­masi aproape de tarm au parasit insula si, ajungand pe continent, au anun­­tat de indata autoritatile. 
În aceeasi zi, un avion "Li 2” a plecat catre insula, intr-un zbor de recunoastere. Înca de depar­te, pilotii au vazut ceata deasa ce acoperea cea mai mare parte a ostrovului si au ra­portat ciudatul fenomen. Apro­piindu-se, au observat ca deasupra paclei se invart niste obiecte rotunde, lumi­noase. "In­trau si ieseau din panza de ceata, ca si cum ar fi urmarit zborul avionului nos­tru”, po­ves­tea capitanul de aviatie Grigori Men­sikov. "Ajungand la cativa metri de­par­tare de pacla enigmatica, acele cea­sor­nicelor de la bord au inceput sa se invarta haotic si, deodata, motoarele avionului au incetat sa mai functioneze. Cu mare greu­tate, am reusit sa manevram aparatul si sa aterizam pe tarmul insulei. Discurile lumi­noase sta­teau nemiscate, supraveghindu-ne. Apoi, au disparut brusc, in valul cetos”.
 Pilotii au raportat incidentul si, la fata locului, au sosit mai multe detasamente de militari. Zona in care ceata plutea a fost ime­diat im­prejmuita. Pentru ca pacla deja in­­ghitise mai multi oameni, militarii au ho­tarat ca, in cautarea disparutilor, sa fie tri­misi caini. Mai multi cio­banesti germani, spe­cial an­tre­nati, au fost eliberati, dandu-li-se comanda de cau­tare. Nici unul dintre ei nu s-a mai intors. 
Atunci a fost adus un ve­hicul blindat. Toate deschi­zaturile au fost inchise ermetic si pe caroseria blin­da­tului au fost montate mai multe aparate de masura. Me­ca­nicul conductor, "sigilat” in interior, a primit ordi­nul strict de a nu intrerupe radioemisia nici macar o se­cun­da. Masina de lupta a fost legata cu un cablu me­talic si a inceput treptat sa inainteze in interiorul cetii. Tan­chis­tul transmitea fara intrerupere. Vizibilitatea era ex­trem de redusa, dar militarul nu avea de raportat ni­mic spe­cial. Misiunea se desfasura normal. Deodata, tan­­chistul amuti. De la postul de comanda a primit imediat co­manda de intoarcere. "De ce m-as intoarce tocmai acum?”, a raspuns militarul cu un ton in care se sim­tea pa­rerea de rau. Atunci vehiculul a inceput sa fie tras inapoi cu ajutorul cablului metalic. Scotand din ceata blindatul, militarii au observat cu uimire ca acesta era invelit cu o pelicula groasa de lichid inghetat, ce nu parea a fi totusi gheata. Trapa a fost de indata des­chisa, dar in interior, nici urma de tanchist. Disparuse in cel mai straniu mod. Probele prelevate din gheata de pe blindat au fost ana­lizate de savantii de la Institutul Militar Fizico-Teh­nic din Moscova, care au concluzionat ca particulele de "apa” sunt de origine necunoscuta, componenta lor chimica neputand fi descifrata. Militarii au primit ordin sa evacueze zona, nu inainte de a transmite populatiei de pe coastele marii Aral avertismentul de a nu pa­trun­de pe insula, sub niciun motiv. 
Vadim Cernobrov, un renumit cercetator al feno­me­nului paranormal, presedintele Asociatiei Kosmopoisk (Cercetasii planetei), este de parere ca regiunea nu a fost niciodata abandonata de armata si ca acolo, in perioada sovietica, s-au desfasurat in secret studii in­tense. "Am aflat de la fosti ofiteri ca pe insula Barsa-Kel­­mes a fost depistata o baza extraterestra. Ceata enig­matica nu reprezenta decat un soi de scut de pro­tectie. Oricat de mult s-au straduit cercetatorii nostri, nu au putut descoperi elementele componente ale aces­tui scut si, prin urmare, nu au reusit sa-l anihileze. Cert este ca din interiorul paclei ieseau adesea aparate de zbor neidentificate, care stationau o perioada deasu­pra bazei militare, parca observand activitatea din in­terior, iar apoi, cu o viteza uluitoare, dispareau in aceeasi ceata. Zeci de voluntari si-au pierdut viata, intrand in pacla intunecoasa, incercand sa descopere misterul ei. Ce au vazut si au intalnit acolo nu se va sti probabil niciodata pentru ca niciunul dintre ei nu s-a mai intors.” 
Sursa: primit pe mail