"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

miercuri, 1 februarie 2012

Avionul supersonic romanesc - tot mai aproape de zbor

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a finalizat simulările aerodinamice pentru avionul supersonic IAR-111, un aparat destinat lansării rachetei spaţiale Haas II pentru competiţia de astronautică Google Lunar X Prize, potrivit unui comunicat.

ARCA a început simulările Computer Fluid Dynamics (CFD) pentru avionul IAR-111 Excelsior în anul 2010. De atunci, ARCA a continuat aceste simulări pentru toate configuraţiile posibile de zbor. Durata marea acestor simulări a fost determinată de complexitatea şi cantitatea calculului necesar. În această perioadă trei computere de la ARCA au funcţionat aproape non-stop.

La sfârşitul anului 2010 aveam deja o imagine clară asupra configuraţiei avionului IAR-111 Excelsior, în urma rulării simulărilor aerodinamice. Acest lucru ne-a permis să demarăm lucrul la avion, la începutul anului 2011. De atunci, au fost rulate simulări pentru toate configuraţiile de zbor, altitudini şi viteze. Aceste simulări ne-au indicat să efectuăm câteva modificări care au optimizat geometria avionului, chiar în timpul procesului de construcţie, precum coborârea motorului avionului cu 30 cm sub planul aripii, creşterea anvergurii aripii cu 90 cm etc. În acest moment este foarte probabil să menţinem această configuraţie a aparatului “, a declarat Dumitru Popescu, preşedinte ARCA.

Avionul IAR-111 Excelsior va fi utilizat de către ARCA ca platformă pentru lansarea rachetei Haas II pentru competiţia de astronautică Google Lunar X Prize, cât şi pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru industria turismului spaţial, se mai spune în comunicat.

Programul ARCA pentru Competiţia Google Lunar X Prize este finanţat cu surse exclusiv private, având programat primul zbor în toamna anului 2012. ARCA a decis să nu comunice deocamdată valoarea programului.

ARCA a anunţat, pe 5 iulie, printr-un comunicat de presă, că a finalizat structura cabinei avionului supersonic IAR-111 Excelsior , un aparat destinat lansării rachetei spaţiale Haas II pentru competiţia Google Lunar X Prize şi dezvoltării turismului spaţial.

Cabina avionului este realizată din materiale compozite, are o greutate de peste 500 de kilograme, complet echipată pentru zbor, şi primeşte un echipaj de două persoane – pilot şi navigator-, dispuse în tandem.

Pilotul, aşezat pe locul din faţa cabinei, va dispune de o consolă centrală care va cuprinde echipamentele de navigaţie analogice şi GPS, un ecran panoramic pentru sistemul HDTV pentru asistarea decolării şi aterizării, iar echipamentul de radiocomunicaţii va fi dispus pe părţile laterale. Postul de pilotaj va fi echipat cu comenzi necesare manipulării aeronavei.

Navigatorul, aşezat în spatele pilotului, va dispune pe consola centrală de un sistem integrat de monitorizare a parametrilor de funcţionare a avionului, sistem de comunicaţii radio, sistem de navigaţie GPS, un sistem SDTV de monitorizare a aeronavei şi un ecran pentru radar pasiv. Cabina este ejectabilă în caz de necesitate şi este dotată cu două paraşute acţionate cu motor rachetă.

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) este o organizaţie non-guvernamentală, care doreşte să câştige competiţia Google Lunar X Prize şi să lanseze în cosmos prima rachetă românească capabilă să transporte un cosmonaut.

Sursa: 2012en.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...