"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

miercuri, 19 octombrie 2011

Cum au castigat rusii cursa spatiala

Dupa cum bine se stie, razboiul rece dintre Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica s-a purtat nu doar pe pamant, pe apa, sub apa, in aer, ci si in afara atmosferei terestre, in spatiu. De altfel, acest ultim duel a fost si cel mai acerb disputat, cele doua tabere incercand astfel sa-si umileasca adversarul, sa-l depaseasca la toate capitolele si apoi sa-si proslaveasca „ideologia superioara”. Victoriile s-au succedat, de o parte si de alta dar sovieticii au reusit in cele din urma sa castige cursa spatiala, lansand in 1957 satelitul orbital Sputnik. Si asta in conditiile in care americanii avusesera un avans considerabil, capturand savantii germani care lucrasera la proiectul temutei rachete V-2, sub conducerea lui Wernher von Braun. Cum a fost posibil acest succes?

Un colos vulnerabil

Clubul Ofiterilor este ticsit de ofiteri americani de rang inalt care ciocnesc pahare si vorbesc tare, foarte veseli. La un moment dat, usa se deschide si un tanar ofiter patrunde in incapere, indreptandu-se direct spre generalul John Medaris, comandantul bazei din Alabama, Cartierul General al Agentiei SUA pentru rachete balistice, unde aceasta scena se desfasoara. „Generale, s-a anuntat ca rusii au lansat cu succes un satelit pe orbita”. O liniste mormantala se asterne.

„A emis deja semnale radio pe o frecventa comuna. Operatorii nostri au inregistrat mesajele sale. Este indubitabil ca rusii au reusit”, adauga ofiterul. Era ziua de 4 octombrie 1957 si satelitul Sputnik intra in istorie, spre marea dezamagire si neputincioasa invidie a rivalilor americani. Agentia, cu sediul la Huntsville, Alabama isi propusese, la infiintarea ei, in urma cu aproape doi ani, sa cucereasca spatiul inaintea sovieticilor, dar odata cu intetirea razboiului rece, fondurile alocate de administratia presedintelui Eisenhower, care se axa mai mult pe bombardiere decat pe rachete balistice, fusesera tot mai scazute.

Potrivit lui Matthew Brzezinski, autorul unei lucrari despre cursa spatiala, dupa ce tanarul ofiter a dat neplacuta veste, reactia generala a fost intai una de stupoare, apoi una de manie. Si nu in ultimul rand, una de teama: daca rusii fusesera capabili sa trimita un satelit in spatiu insemna ca de acum teritoriul Americii era vulnerabil in fata unui eventual atac al lor.

Misterioasa uzina de la Mittelwerk

Competitia pentru intaietatea in spatiu incepuse imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand atat americanii cat si sovieticii incercasera sa descopere secretele savantilor nazisti in stiinta rachetelor, acei specialisti priceputi care-i permisesera lui Hitler sa asalteze Londra cu bombele zburatoare V-2. Ambele tabere au realizat potentialul imens al tehnologiei germane si au cautat sa puna mana pe cat mai multe informatii referitoare la aceasta. In aprilie 1945, in muntii Harz, din Germania Centrala, soldatul John Gallione, aflat in misiune de recunoastere, a observat gura unui tunel, printre copaci.

De jur imprejur se aflau cadavre atat de slabe incat militarul a avut impresia ca are vedenii: „Oamenii aceia erau asa de slabi ca li se vedea sira spinarii prin stomac!”, va spune el, ingrozit, mai tarziu. Cadavrele apartineau unor muncitori sclavi, adusi din toata Europa, spre a lucra la cel mai secret proiect german. Fara sa stie, Gallione descoperise intrarea in Mittelwerk, uriasa uzina subterana unde se fabricau rachetele V-2.

Vestea i-a luat prin surprindere pe generalii americani, care nu se asteptasera la un asemenea noroc dar nici nu au stat cu mainile incrucisate. Cum teritoriul respectiv urma sa intre in componenta zonei de ocupatie sovietica, ei s-au miscat extrem de rapid si au curatat, intr-un timp scurt, o suprafata de cateva sute de mii de metri patrati de galerii si sali subterane, punand mana si pe componente ale rachetelor V-2. Atunci cand, pe 14 iulie 1945, rusii au sosit la fata locului, tunelele Mittelwerk erau goale…

Von Braun, inger sau demon?

In urmatoarele 18 luni, rusii au incercat sa puna cap la cap putinele piese ale puzzle-ului V-2 pe care le capturasera, reusind sa inteleaga, in mare, modul cum functionau rachetele. Dar savantii germani care lucrasera la fabricarea „armei razbunarii”, precum si „creierul” programului, Wernher von Braun, fusesera deja capturati de americani. Von Braun ramane o figura controversata a istoriei.

Obsedat de visul cuceririi spatiului, el n-a ezitat sa se alature Partidului Nazist, in 1937, pentru a face rost de fonduri necesare proiectelor sale si, trei ani mai tarziu, va accepta invitatia lui Heinrich Himmler, inscriindu-se in SS. Genialul savant a reusit sa-l convinga pe Hitler sa-i aloce mai multi bani prezentandu-i un film de propaganda, despre calitatile uluitoare ale rachetei la care lucra. Dictatorul a fost incantat si a dispus ca von Braun sa se bucure de toate facilitatile cerute.

In 1945, in vreme ce colegii sai din SS erau judecati si spanzurati pentru crime de razboi, von Braun a fost dus in cel mai mare secret in Statele Unite, fara sa aiba nici macar pasaport si a colaborat la programul spatial american pana in 1977, cand a murit. Dar dosarul sau de colaborator al nazismului n-a fost facut public decat peste sapte ani, prilej pentru multi sa inteleaga rolul jucat de acest savant fara scrupule in sangeroasa batalie a Angliei, cand mii de civili englezi au cazut victime rachetelor sale.

„Sputnik a vorbit!”

 De partea cealalta, omul care l-a invins pe Von Braun in cursa spatiala a fost el insusi un muncitor-sclav, dar nu in taberele de munca naziste, ci in gulagul stalinist. Serghei Korolev, principalul realizator al programului spatial NII-88, care va trimite in cosmos satelitul Sputnik, studiase ingineria aeronautica si colaborase cu unul dintre cei mai straluciti specialisti in domeniu, Mihail Tihonravov. Dar, ca si alte milioane de oameni, Korolev a fost condamnat, in timpul Marii Terori initiate de Stalin, intre 1937-1938, la zece ani de munca silnica in minele din Kolima, cel mai temut gulag siberian. In nici un an, Korolev nu mai putea merge si devenise aproape un infirm, din cauza eforturilor supraomenesti la care fusese supus. Scrisorile disperate trimise de mama sa lui Stalin au ramas fara raspuns.

Ce l-a salvat pe inginerul rus a fost invazia Rusiei de catre Hitler si faptul ca Stalin avea nevoie de ingineri militari. Korolev a fost mutat intr-o inchisoare cu securitate minima si, la sfarsitul razboiului, se alaturase deja echipei de cercetatori care studiau armamentul balistic al Germaniei. In 1956, cand Nikita Hrusciov a inspectat fabrica de rachete NII-88, Korolev a fost desemnat inginer-sef al acesteia. Pe atunci, americanii detineau superioritatea absoluta in materie de armament, avand 3000 de bombe atomice si termonucleare. Rusii aveau aproape de 20 de ori mai putin.

Dar cand Korolev i-a aratat ce putea face racheta NII-88, Hrusciov a fost entuziasmat. Era, intr-adevar, o arma minune pentru acele timpuri, in sensul ca avea o raza de actiune de 8000 km (cea mai buna racheta americana abia ajungea la 3000 km!), se deplasa cu o viteza uluitoare si putea purta un focos nuclear de o suta de ori mai puternic decat cel lansat asupra Hiroshimei. Conducerea sovietica a dispus construirea in Kazahstan a unui cosmodrom, de unde sa se lanseze in spatiu rachetele proiectate de Korolev.

Dupa cateva incercari esuate, in august 1957, racheta R-7 a depasit atmosfera terestra si s-a indreptat spre Marea Barents, aterizand la locul stabilit, in Siberia. Doar ca, din cauza temperaturii ridicate, incarcatura nucleara fusese distrusa, la inaltime. Cum sa i se prezinte lui Hrusciov un asemenea rezultat necorespunzator? Si atunci Korolev a avut o idee geniala: el a propus instalarea in varful rachetei a unui satelit artificial, inzestrat cu un mic emitator radio.

Liderul sovietic a fost fascinat de idee, dandu-si seama ce succes propagandistic ar fi insemnat acest lucru. Si intr-adevar, pe 4 octombrie, butonul de lansare al rachetei R-7 a fost apasat. Timp de cateva minute, totii operatorii de radiogoniometrie de pe teritoriul URSS au inghetat, in asteptare. Apoi, unul dintre ei a strigat: „Am primit semnalul! Sputnik a vorbit!” O explozie de bucurie a zguduit milioane de inimi.

Desi oficialitatile americane au incercat sa minimalizeze performanta, in toate celelalte tari ale lumii, succesul lui Korolev a fost recunoscut: sovieticii castigasera cursa spatiala, umilindu-si adversarii. Peste mai bine de un deceniu acestia isi vor lua insa revansa, cucerind Luna…

revistamagazin.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...