"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

duminică, 16 ianuarie 2011

Au căutat americanii două OZN-uri în Irak?

Generalul Emil Străinu, doctor în arme geofizice şi specialist în ameninţări neconvenţionale şi asimetrice, dezvăluie: “În perioada premergătoare celor două războaie din Irak, (1991 şi 2003), în spaţiul aerian al acestei ţări au fost observate numeroase obiecte zburătoare neidentificate . Cele mai multe au fost văzute deasupra oraşelor Bagdad - unde a fost filmat un OZN în 1998 - şi Basra. Înainte de ocuparea acestei ţări de către trupele aliate, în 2003, serviciile de informaţii occidentale au primit date despre două astfel de obiecte care s-au prăbuşit sau au fost doborâte pe teritoriul irakian, în zona deşertică din vest".
De ce ar fi căutat americanii OZN-uri? “SUA lucrează de mulţi ani la programul Star Gates - nici nu face un secret din acest lucru -, care îşi propune să descifreze acele mărturii antice care evocă civilizaţii extraterestre, să găsească (prin subprogramul CETI) sau să intre în comunicare (prin subprogramul SETI) cu civilizaţii extraterestre", a adăugat generalul.
Creatorul supertunului, împuşcat în ceafă

Un alt obiectiv irakian al americanilor a fost capturarea tunului uriaş al lui Saddam Hussein. Se numea “Baby Babilon", avea o ţeavă de 40 de metri lungime şi un calibru de 350 de milimetri. Această armă era proiectată să plaseze sateliţi irakieni pe orbită şi să distrugă sateliţii aliaţilor, dar, totodată, ar fi putut bombarda Israelul şi alte ţări, de la distanţă, fără posibilitate de contracarare. Constructorul acestei arme a fost Michael Bull, un inginer canadian, care a fost angajat de Saddam pentru acest proiect în 1988. A lucrat la el până la data de 22 martie 1990, când a fost împuşcat în ceafă în propriul apartament. Bull avea în casă 20.000 de dolari, dar asasinul nu s-a atins de ei. Proiectul “Baby Babilon" nu a putut fi dus la bun sfârşit, iar piesele tunului au fost găsite de trupele aliate, după invazia din 2003.
Sursa: newspad.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...