Despre iertare

"... Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștrii."

Pe oricine vei intreba dacă respectă aceasta cerință a rugăciunii noastre de căpătâi, cel chestionat va răspunde cu convingere că da, respectă ce spune "Tatăl nostru" și iarta pe cei care îi greșesc și se asteaptă ca și lui să-i fie iertate greșelile. Mi-am pus și eu intrebarea și am hotărât să fiu sincer. Ca atare a trebuit să recunosc că nu sunt un tip iertător. Am clemență doar față de mine și, cu greutate, față de familia mea. În rest sunt caustic, critic, chiar dur. Trebuie să fac eforturi penrtu a ințelege greșelile celor de lângă mine, să le găsesc o scuză, pe când pentru mine justificările sosesc instantaneu. Și totuși mă consider un om bun, așa cum se consideră fiecare, și-i văd răi doar pe alții, pe cei care nu gândesc și nu acționează cum imi doresc eu. Tot ce am scris până acum se referă doar la oameni care greșesc, deci nu fac nimic cu intenție. Ce te faci cu cei care iți fac rău cu bunăștiință? Oare putem cu adevarat să îi iertăm, vrem asta sau mai degrabă, daca ne-au facut rau îi vrem pedepsiți? Te-ai surprins vreodată gândind așa? Pariez că da. Și atunci întreb: Tu esti un om bun? Pe cine ai iertat azi? Dar ieri?
Vespazian Ionesi, noiembrie 2010, Bacău