"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

vineri, 30 aprilie 2010

Anii şi graba

Acum douăzeci şi cinci de ani eram întruna grăbiţi. Seara puneam capul pe pernă şi, imediat, ceasul netrebnicul, suna. După câteva dimineţi pline de ură împotriva lui şi a tuturor ne-am obişnuit. Spălat, pacheţele copiilor, de cafea nici gând din două motive - nu beam şi nici nu am fi avut timp. Şi mai era unul - nici nu se găsea. Urma partea cea mai grea: trezitul şi îmbrăcatul copiilor şi start spre creşă, apoi la autobuz, că maşină ... de unde. Ajungeam la serviciu pe ultima sută de metri. După amiaza ... fuga la creşă, unde, copiii noştri bineânţeles că erau singurii din grupă care stăteau cuminţi împreună cu femeia de serviciu. Ceilalţi părinţi veneau mai degrabă. Seara venea cu pregătitul hăinuţelor pentru a doua zi, cu patru perechi de încălţări de făcut, că dimineaţa şi aşa erau prea multe pe cap. Mai erau întâmplările de la cămin sau creşă, bulinele de pus pe perdea, urma problema banilor care nu prea ajungeau ....
Pare greu? Nu era. Doamne ce dor ne este de zilele acelea! Ce frumoase erau!
Azi am ieşit în oraş fără un motiv anume şi fără graba de odinioară. Pe stadă foarte mulţi bărbaţi de vârsta mea, sau mai tineri. În egal număr, mai multe chiar, femei. De ce nu suntem la muncă m-am întrebat? Cum se poate „cât ţi-i oamenii” să hălăduie fără rost? Unde este graba şi preocuparea de altădată? Oare şi atunci erau pierdevară dar noi, fiind la muncă, nu-i vedeam ? Nu. Orbi nu am fost niciodată. Am văzut, şi atunci şi acum, tot ce trebuia. Am auzit tot ce trebuia să auzim şi am priceput tot ce era în jurul nostru. Atunci, dacă nu noi suntem vinovaţi, cine greşeşte?

Vespazian Ionesi, 30.04.2010, Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...