"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

vineri, 4 februarie 2011

De ce nu-mi place Herta Muller? (1)

De ce citesc Herta Muller?
Fiindcă a luat premiul Nobel pentru literatură in 2009? Nu!
Fiindcă un prieten mi-a facut cadou, de Mos Crăciun, una din cărţile ei intitulată ''Regele se-nclină şi ucide''. Nu intenţionam să o cumpăr fiindcă bănuiam o lectură grea. Chiar aşa şi este. Mă irită, ca o mâncare acidă ce-ţi chinuie stomacul si-ţi strică ziua, zi care, de altfel, se anunţa bună. Prefer lecturile cu mesaj, cu mesaj clar. Oare? Niciodată, după o carte cu mesaj limpede, nu am simţit nevoia să scriu, eventual am visat, dar nu m-am intors spre mine cu gând de analiză.

Am trăit în altă lume decât cea in care a trăit Herta Muller?

Nu ştiu, dar asta e senzaţia pe care o am citind.
De ce pe ea, şi pe alţii, i-au urmărit securiştii şi pe mine nu? Eram obedient faţă de stăpânire? Da, in sensul că respectam regulile. Făceam parte din sistem? Sigur că făceam, toţi eram parte, dar şi cei din sistem trebuiau supravegheaţi. Chiar mai abitir, spun unii, deşi eu nu prea-i cred. Poate m-au supravegheat si nu am băgat de seamă. Poate m-au supravegheat şi nu au găsit pârghia de control. Eram prea normal? Eu aş zice că eram ca toţi ceilalţi. Beam, dar, cu mult mai puţin decat alții.., nu fumam, cafea beam o dată la o luna-doua, făceam eforturi să nu-mi laud prea mult copii, ajungeam la timp acasă...Cum ar vedea Dinescu normalitatea in care am trăit eu? Ca pe o mare minciună? Chiar am trăit in minciună fără să (mă) simt?
Tu, cel care citesti, ai fost urmarit? Ai fost anchetat? Prietenii sau cunoscuţii tăi au fost? Lumea in care ai trăit tu este la fel cu a mea sau cu a lui Dinescu? Care-i lumea bună? Dacă ar fi să alegem acum, în ce tren am urca?
De ce securiştii pe care i-am cunoscut nu mi se păreau câinioşi? Nea Vasile, securistul unităţii, a avut două tentative de a ma atrage in rândul informatorilor săi, dar timid, fara vlagă, totul era mai degrabă la latitudinea mea, el şi-a facut datoria si a aruncat nada. Lipsa mea de reacţie nu l-a deranjat cu nimic şi am ramas prieteni. Oare cei care se inregimentau in aceasta instituţie o făceau doar din raţiuni pur personale? Şantajul, presiunea, ameninţarea erau doar pentru cei vinovaţi sau slabi psihic?
De ce secretarii de partid cu care am lucrat erau mai degrabă simpatici, nicidecum răi? Dar nu despre simpatie este vorba. Am avut trei secretari de partid in unităţile in care am lucrat. Doi cu o inteligenta peste medie, moderni la minte, la tinută şi, important, cu o dorinţa mare de a fi buni. Şi erau oameni buni! Al treilea mai degrabă viclean decât inteligent, cu un limbaj ce făcea deliciul celor copți la minte dar si mânjilor mai tineri, cu o parşivenie inofensivă, era chiar un personaj interesant. Dar, atenție, nu facea rău! Cel puţin mie, nu mi-a făcut rău niciodata, ba dimpotrivă. In acest caz, dacă mi-a făcut doar bine, sunt subiectiv. Ne mai gândim.

Vespazian Ionesi, Ianuarie 2010, Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...