Țaul

Pe 28.08.2010 Ana si Cristi impreuna cu parintii au sarbatorit la Țaul cu rudele din Republica Moldova care nu au putut veni la nunta. In primul rand ciocnim cu mamuca Galea si mamuca Olea si nana Lida...
...si apoi cu tineretul.A doua zi cand s-a preparat un gratar grozav de catre niste specialisti in domeniu, singurul care nu suporta nici macar mirosul de friptura si mici...
... era domnu' Tolea. De ce oare? Eu cred ca uraste coniacul, dar nu sunt sigur, poate este vegetarian...

Sa aflam cateva date despre satul Țaul. Este situat în partea de sud a raionului Donduseni, la o distantă de aproximativ 200 km nord Chisinau. A fost întemeiat în anul 1451 sub numele de Albotesti.
In secolul al XVII-lea a fost atacat de turci si ars, iar locuitorii rămasi au fondat o nouă localitate pe locul ei de azi. În perioada 1918-1940 atît timp cît satul a fost în componenta României, satul s-a numit Țau. După al doilea razboi mondial satul a primit denumirea actuală.
Satul a cunoscut cea mai mare dezvoltare  în anii 1960-1970, cînd în localitate s-a fondat Colegiul Agricol. In 1970 s-a deschis o nouă scoală cu 1064 de locuri, s-au construit oficiul postal, si 4 blocuri locative, căminele studentesti.În 1977 s-a inaugurat Palatul de Cultură, construit după modelul Palatului Sindicatelor din Chisinău, iar în 1980 începe să functioneze un sanatoriu, care trata bolile reumatice si ale aparatului locomotor.

Mîndria satului este parcul. Este cel mai mare din Republica Moldova si unul din cele mai mari din Europa de sud-est.
Pe o suprafată de 46,2 hectare cresc peste 150 de specii si forme de arbori si arbusti, reprezentantativi pentru diverse zone ale globului si a fost infiintat in anii 1901-1904, pe mosia boierului A.I.Pommer.
Aici cresc salcîmi plîngători, artari în formă de glob, stejari piramidali,
artari cu frunze rosii, fagul decortiv, specii de conifere din pădurile Siberiei, flora din Crimeea si Carpati.
Acel boier luminat nu numai ca a construit parcul, dar a facut canalizare, a sistematizat satul, l-a modernizat, a schimbat si conceptia oamenilor.
Colegiul Agricol din Țaul se numără printre cele mai prestigioase institutii de învătămînt din domeniul agriculturii si a pregătit de-a lungul existenei sale peste 11000 de specialisti. Pînă la 1992 în această unitate de învătămînt si-au făcut studiile tineri din Africa, America Latină si Asia.
Plecam spre Romania cu amintiri frumoase despre oameni buni si primitori si locuri deosebit de interesante.

Cetatea de scaun

Dupa un periplu la Sucevita si Volovat in dimineata zilei de 22.08.2010 ne-am intalnit cu familia Martinov si cu tanara familie Ionesi la Muzeul satului in Suceava. Ne atrage atentia oul Elenei Udrea(!?). Clic pe poza pentru a citi ce scrie pe soclu!

Incercam sa intram si noi in Cartea recordurilor... nu cred ca ne-a reusit!

Poposim la bisericuta unde este paroh parintele Morosan, nasul copiilor nostrii. Despre acest monument adus de la Vama voi vorbi altadata intro postare speciala. Acum trebuie sa spun ca am fost impresionati de slujba si de atmosfera de liniste si piosenie.

Sa vorbim un pic despre Cetatea de scaun a Sucevei. Este atestata documentar la 10 februarie 1388. Se vorbeste despre tunelurile secrete prin care comunicau Cetatea cu biserica Domnitelor,cu Cetatea de pe Zamca si cu Cetatea din Scheia,dar nu am gasit date, asa ca nu am nimic deosebit...dar imaginea care urmeaza ne duce cu gandul la ceva misterios, nu? Cetatea a fost construita in timpul lui Petru I Musat si este amplasata in partea de est a municipiului Suceava. Din porunca lui Stefan cel Mare cetatea a fost puternic fortificata prin construirea unui zid in incinta ce inconjoara vechiul fort. cu grosimea de 1,5 m, avand la capete turnuri de aparare, de forma patrata si o inaltime de aproximativ 15 m.
Mai tarziu s-au construit alte ziduri cu grosimea de cca. 2 m Cetatea era inconjurata pe trei laturi, est, sud, vest, de un sant de aparare foarte lat. In interiorul curtii se aflau incaperile domnitorului si familiei sale, ale slujitorilor domnesti, ale ostasilor, depozite pentru alimente si munitii, camere de garda, un paraclis cu peretii pictati, sala sfatului domnesc.Aici functiona si monetaria Moldovei. In cetate se intra pe un pod de acces cu o parte fixa si o alta mobila, sprijinit in doi piloni inalti din piatra. Partea mobila se putea ridica in caz de primejdie, dar odata trecut de ea exista o capcana in care puteau cadea vizitatorii nepoftiti. In dreptul intrarii de pe latura de nord-est, in zona portilor, se aflau o camera pentru corpul de garda, care pazea intrarile.
La parter exista o sala de mari dimensiuni, in care se intrunea Sfatul Domnesc. Pe latura de sud se aflau baia domneasca si o inchisoare.
Restul incaperilor din cetate era destinat soldatilor, cetatea avand rol de aparare, ea nefiind locuita de domnitor, familia sa si de sfetnici apropiati decat in caz de pericol, in restul timpului fiind folosita Curtea domneasca din oras. Pe latura de est a zidurilor s-a construit depozitul de praf de pusca, iar pe latura de sud s-a amenajat un loc de executie.
De retinut ca la 1 mai 1600 ostasii lui Mihai Viteazul au intrat fara lupta in Cetatea Suceavei, incheind astfel actul I al unirii celor 3 tari romanesti.

Pensionari nesimtiti !

Ce o sa va povestesc se intampla prin 1991, chiar la inceputul anului... Atunci nu mai eram comunisti, dar nici ce suntem acum nu eram...

S-au pensionat in zilele acelea doi colegi, un colonel si un adjutant. Eu eram capitan cu un stagiu subtire la personal. Comandant - tata Pirlogeanu - colonel adevarat, de moda veche. Prinsese si armata cu cai, cand era el tanar...

Si le-a organizat celor doi o pensionare de s-a dus buhul. La clubul unitatii, tot personalul cu muzica militara pe scena si tata Pirlogeanu in frunte i-am primit cu marsul de intampinare si dupa asta cu aplauze. S-au spus vorbe frumoase despre cei doi, mare parte adevarate, ei chiar fiind oameni buni. Si ei au spus despre noi mai mult decat meritam, dar in emotia momentului vorbele bune ne mergeau la inima si stergeau toate relele... S-a lacrimat, s-au facut invitatii de "sa mai veniti pe la unitate". Apoi, normal, am mancat si am baut, am povestit fara nici o grija pana tarziu. Pe la miezul noptii cei doi si-au luat palariile si umbrelele cadou si cu o tristete dureroasa s-au rupt de noi, de cladirile si birourile, rapanoase de altfel, au urcat in masinile puse la dispozitie de comandat si au plecat acasa....

Timpul a trecut... In 2009 lucram la buletine unde aveam colega o doamna mai in varsta cu limita de pensie depasita, dar, din motive de ea stiute, nu s-a pensionat. Nu stiu daca era zi lasata de la Dumnezeu sa nu o intrebe cineva, sau macar sa o barfeasca, cu privire la pensie. Treaba nu i-o facea nimeni, dar puteam noi sa nu fim rai? O pensioneaza zilele astea, obligatoriu. Ma gandesc la bunul simt de acum douazeci de ani, si la atitudinea urata de acum. Nici nu se pune problema grijii fata de cel pensionat. Mai ai un an pana la pensie, dute-n somaj si gata. Esti la limita de varsta si poti sa mai lucrezi, iar statul acasa te-ar ucide? Si ce daca? PA! PLEACA! Festivitati, cadouri si vorbe bune? In nici un caz!
De ce ne-am schimbat? Cine ne-a schimbat? Cine ne-a inrait?
De-o bucata il regret pe tata Pirlogeanu...Pacat ca nu-i mai am fotografia sa o pun aici in chenar...
Vespazian Ionesi, septembrie 2010, Bacau


21 august 2012.
Pe blogul Scolii Militare "Gheorghe Lazar" am gasit poza generalului Pirlogeanu si nu am pregetat sa-i cinstesc memoria ...